Ziarul L’Equipe anunță în ediția de astăzi că Zlatan Ibrahimovic își va prelungi contractul cu PSG cu un an, până în 2016, și va ajunge să câștige 15 milioane de euro pe sezon, față de 13,8 cât are acum. Astfel, Ibrahimovic va urca pe locul 3 în topul celor mai bine plătiți jucători din lume, la egalitate cu Neymar.
Discuțiile între jucător și club au avut loc în ultima perioadă, iar miercuri cele două părți au ajuns la un acord. Anunțul oficial va fi făcut până la sfârșitul săptămânii, posibil înaintea partidei din campionat cu AS Monaco.
Suedezul a fost golgeterul ediției trecute de campionat, marcând de 30 de ori, iar în acest sezon a reușit un gol în cinci partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER