Ibrahimovic, nostalgic după perioada petrecută la Barcelona: „Eram cea mai bună echipă din lume, fără îndoială”
Într-un interviu acordat pentru site-ul UEFA.com, suedezul Zlatan Ibrahimovic povestește pe larg despre toate momentele importante din parcursul său în Champions League, competiția sa preferată. Acesta vorbește și despre perioada petrecută la Barcelona, debutul său la Ajax Amsterdam, dar și despre prezentul său la PSG.
Despre perioada sa la FC Barcelona: „Eram cea mai bună echipă din lume, nu există îndoială. Am petrecut o perioadă extraordinară acolo. Îmi amintesc partida contra lui Arsenal, în care am marcat două goluri. Primele 20-25 de minute ale jocului au fost incredibile. Dacă era să fiu suporter, spuneam sigur că aceea a fost una dintre cele mai bune partide pe care le-am văzut vreodată.”
Despre debutul său la Ajax: „Debutul meu în Champions League a fost în 2002, când am jucat contra celor de la Lyon. Am câștigat 2-0 atunci, iar eu am marcat ambele goluri. A fost un început foarte bun pentru mine și încă de atunci mă simt bine în această competiție și tot ceea ce este legat de ea.”
Despre întâlnirea cu Ajax, din postura de jucător al lui Juventus: „A fost o senzație foarte stranie, pentru că am petrecut trei ani acolo (n.r. Ajax) și adevărul este că a fost o perioadă extraordinară. Dar în același timp eram orgolios pentru că jucam pentru Juventus, care pentru mine era cu un nivel mai sus față de Ajax.”
Turul Italiei, la cârma lui AC Milan: „Aveam o poftă de joc foarte mare și de asemenea foarte multă energie. Să merg pe San Siro a fost ceva incredibil, pentru mine este cel mai bun stadion din lume. Să pot să-mi arăt abilitățile și calitatea pe acest stadion a fost fantastic. Am petrecut o etapă frumoasă acolo.”
Hat-trick cu PSG contra lui Anderlecht: „Acea partida a fost foarte specială. Când joci în deplasare nu este ceva normal ca lumea să te aplaude, dar când am marcat al treilea gol, publicul s-a ridicat în picioare și a început să mă aplaude. Într-adevăr m-am simțit fotbalist în acele momente.”
Zlatan Ibrahimovic este singurul jucător din istorie care a reușit să marcheze în Champions League jucând pentru șase echipe diferite: Ajax, Juventus, Inter, FC Barcelona, PSG și AC Milan.
Aflat la Paris Saint-Germain din 2012, suedezul a bifat 94 de partide pentru clubul parizian, marcând 83 de goluri.
Anul trecut, acesta a primit premiul FIFA Puskas, acordat jucătorului care a înscris cel mai frumos gol în 2013. În partida dintre Suedia și Anglia (scor 4-2), Ibrahimovici a marcat toate cele patru goluri pentru Suedia, ultimul dintr-o foarfecă spectaculoasă de la aproximativ 35 de metri.
Articol scris de Alexandru Asan