Inter a câștigat cu 1-0 meciul cu rivala Milan. Derby della Madonnina a fost decis de un gol marcat de Mauro Icardi în prelungiri, argentinianul profitând de o ieșire greșită a lui Gianluigi Donnarumma. Inter n-a mai pierdut un derby cu Milan pe teren propriu din 2010.
Derby della Madonnina s-a decis în minutul 90+2, după ce Mauro Icardi a pus capul la o centrare a lui Matias Vecino, după o ieșire greșită a lui Donnarumma. Luciano Spalletti l-a pierdut repede pe Radja Nainggolan, în minutul 30, când belgianul s-a accidentat și a fost schimbat cu Borja Valero. Până la golul din prelungiri al lui Icardi, argentinianul a mai avut un gol anulat în minutul 12, iar De Vrij a lovit bara în minutul 34.
Inter n-a mai pierdut un Derby della Madonnina jucat pe teren propriu din august 2010, când – cu Chivu pe teren – Inter pierdea cu 1-0, după un gol marcat de Zlatan Ibrahimovic, din penalty. După acest rezultat, Inter a urcat pe locul trei în clasament, cu 19 puncte, iar AC Milan a căzut pe locul 12 în clasament, cu 12 puncte strânse.
La meci, fanii lui Inter au pregătit o scenografie specială, la care au lucrat nu mai puțin de trei luni. Fanii „nerazzurrilor” au înfățișat un cap de șarpe pe o pânză, cu mesajul „Simbolul milanezilor”. Și suporterii lui AC Milan au afișat o scenografie la rândul lor.
— Keith Bell (@keithbell403) 21 octombrie 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER