Idolul din Ghencea și-a prelungit contractul cu Udinese. Până la ce vârstă va juca Thereau pe Dacia Arena
Fotbalistul francez Cyril Thereau, în vârstă de 33 de ani, și-a prelungit contractul cu formația italiană Udinese Calcio până în vara anului 2019. Anunțul a fost făcut, vineri, pe site-ul oficial al clubului din Serie A.
Precedenta înțelegere dintre Thereau și Udinese era scadentă în 2018. Cyril Thereau joacă la Udinese din 2014, când a fost transferat de la Chievo Verona pentru două milioane de euro. În această perioadă, atacantul francez a adunat 81 de meciuri în toate competițiile pentru echipa care evoluează pe „Dacia Arena” și a marcat 25 de goluri.
De-a lungul carierei, Thereau a mai jucat la US Orleans, Angers, Charleroi, Anderlecht, precum și la Steaua București, în sezonul 2006-2007, formație pentru care a înscris 10 goluri în 25 de meciuri disputate.
Actuala echipă a lui Thereau a înregistrat două victorii, un egal și patru înfrângeri în acest sezon din Serie A și ocupă locul 16 înaintea etapei a 8-a. În această rundă, Udinese va juca pe terenul campioanei Juventus, sâmbătă, de la 21:45.