Espanyol s-a despărțit joi de doi jucători: Thievy Bifouma și Francesco Bardi. Primul a fost împrumutat la Reims, în timp ce Bardi – care era împrumutat de la Inter – a plecat la Frosinone.
Costel Gâlcă încearcă să întărească din mers lotul pentru partea a doua a campionatului. Un prim pas este despărțirea de jucătorii care nu au dat satisfacție, pentru a face loc viitoarelor transferuri. Oficialii lui Espanyol au anunțat joi că au fost lăsați să plece doi jucători, portarul Francesco Bardi și atacantul Thievy Bifouma.
Bardi era împrumutat de la Inter Milano, dar a fost cedat la Frosinone, tot sub formă de împrumut, cu acordul clubului de care aparține. Espanyol a renunțat la Bardi pentru a-i face loc lui Arlauskis, care a fost împrumutat de la Watford până în vară.
În ceea ce-l privește pe Thievy, acesta mai are contract cu Espanyol până în 2017, dar în ultimele patru sezoane a tot fost împrumutat la Las Palmas, West Bromwich, Almeria și, până în această iarnă, la Granada. Atacantul de 23 de ani n-a arătat însă că poate fi o opțiune pentru atacul lui Espanyol. Thievy, francez de origine congoleză, a fost împrumutat la Remis, cu opțiune pentru un transfer definitiv. Prin acest transfer, este posibil ca oficialii lui Espanyol să se pregătească de venirea lui Andrei Ivan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER