Îi merge de minune în Qatar și nu regretă că nu s-a întors la FCSB! Mesajul lui Hamroun din Golf

Redactor:
Dan Mirea
Îi merge de minune în Qatar și nu regretă că nu s-a întors la FCSB! Mesajul lui Hamroun din Golf
  • Publicat:
  • Actualizat:

Afacarea „Jugurtha Hamroun” în Qatar i-a adus lui Gigi Becali două milioane de euro în conturi. Mijlocașul a fost împrumutat la Al-Sadd în vara anului trecut, iar la finalul acestui sezon oficialii clubului au activat clauza care le permitea să-l transfere definitiv.

Hamroun a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lui Al-Sadd în sezonul în care echipa a câștigat Cupa Coroanei Prințului, în timp ce în campionat a formația pentru care evoluează algerianul a terminat pe locul secund. Mijlocașul a semnat până în 2019 cu Al-Sadd și s-a arătat entuziasmat de cum merg lucrurile în zona Golfului: „Sunt fericit și mândru să stau cu de familia pe care am găsit-o aici, alături de care am jucat și am câștigat titluri în acest sezon. Promit că vom avea și mai mult succes și voi da totul în perioada următoare. Sunt bucuros că am câștigat încrederea conducerii, a jucătorilor și a fanilor”.

„Sper ca pe parcursul celor doi ani de contract să confirm așteptările pe care toată lumea le are de la mine. Îi mulțumesc conducerii încă o dată pentru încrederea pe care mi-a acordat-o”, a declarat Hamroun. 

18 meciuri a jucat Hamroun în acest sezon

5 goluri și 9 pase decisive a bifat la Al-Sadd

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Şumudică, descris uluitor de un fost jucător:
Şumudică, descris uluitor de un fost jucător: "E un nebun. Noi înţelegeam ce vrea să facă el"
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi concediați
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi…
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×