Il Luce, coșmarul lui Schuster!** Fanii lui Beșiktaș îl preferă pe român lui Van Gaal, Ranieri sau Benitez
Neamțul Schuster nu scapă de români, oriunde ar merge. După
finala pierdută cu Barcelona în fața lui Duckadam și ai lui, după
ce a fost bătut de Andone, Marica și Zicu în celebra victorie a lui
Dinamo în fața ucrainienilor, după ce a fost înlocuit de Mircea
Lucescu la Șahtior, neamțul ar putea fi iar înlocuit de același
Mircea Lucescu. Fanii lui Beșiktaș îl preferă pe român lui Benitez,
Van Gaal sau Ranieri
Suporterii echipei Beșiktaș vor ca antrenorul Mircea Lucescu
(Șahtior Donețk) să revină la conducerea tehnică a formației din
Istanbul, conform unui sondaj de opinie realizat de cotidianul
Fotomac, după demisia tehnicianului Bernd Schuster.
Fotomac notează că, dintre suporterii care au răspuns la întrebarea
„Cine ar trebui să se afle la conducerea tehnică a echipei Beșiktaș
în sezonul viitor?”, 40,6 la sută au optat pentru varianta Mircea
Lucescu.
Pe poziția a doua în opțiunile fanilor echipei Beșiktaș se află
Ertugrul Saglam (13,7 la sută), urmat de Luiz Felipe Scolari (7,4
la sută), Mustafa Denizli (7,1 la sută), Rafael Benitez (6,9 la
sută), Mehmet Ozdilek (6,8 la sută), Tolunay Kafkas (6.6 la sută),
Louis Van Gaal (5,5 la sută) și Claudio Ranieri (1 la sută).
Potrivit cotidianului Yeni Asir, Mircea Lucescu este dorit atât la
Beșiktaș cât și la Galatasaray.
Lucescu a antrenat formația Galatasaray în perioada 2000-2002, iar
în intervalul 2002-2004 s-a aflat la conducerea tehnică a echipei
Beșiktaș.
Tehnicianul german Bernd Schuster a demisionat, marți, din funcția
de antrenor al echipei Beșiktaș Istanbul. Formația din Istanbul
ocupă locul șapte în clasament, cu 36 de puncte, după 25 de etape
și nu a câștigat decât un singur punct în ultimele șapte
meciuri.
Mediafax