Îl mai recunoști? A câștigat Liga Campionilor cu Ajax și a fost vârful lui Arsenal, e campion olimpic, iar acum a devenit patronul unei televiziuni de sport | FOTO

Câștigător de două ori al titlului de cel mai bun fotbalist al Africii (1996 și 1999), Nwanko Kanu (42 de ani, 87 de selecții, 12 goluri) a devenit patronul unei televiziuni de sport pe internet. Fostul atacant nigerian, câștigător al Ligii Campionilor cu Ajax Amsterdam, în 1995, în finala cu AC Milan (1-0), deține în prezent Kanu Sports TV, o ‘stație” care transmite nu numai fotbal, ci și competiții din alte sporturi.

După trei ani petrecuți la Ajax, Kanu, campion olimpic cu Nigeria în 1996, a trecut la Inter Milano, dar problemele la inimă i-au încheiat cariera rapid în Serie A. S-a ales cu Cupa UEFA, trofeu ridicat deasupra capului în 1998, apoi a cârmit spre Anglia.  A cunoscut consacrarea în Premier League după ce francezul Arsene Wenger a crezut în el și l-a folosit constant în partidele „Tunarilor”. Kanu a cucerit de două ori titlul cu Arsenal Londra și de două ori Cupa Angliei.

Nigerianul și-a încheiat cariera în Anglia, la West Bromwich și Portsmouth. A evoluat la trei ediții ale Cupei Mondiale, 1998, 2002 și 2004. 

În afara televiziunii pe care o deține, Kanu a deschis o fundație care se ocupă de ajutorarea pacienților cu probleme cardiace și realizează constant evenimente pentru a strânge fondurile necesare pentru dezvoltarea spitalelor din Nigeria.

Publicat: 30 04. 2019, 16:46
Actualizat: 30 04. 2019, 17:00