Îl mai recunoști? FOTO INCREDIBIL: cum a ajuns să arate acum stelistul care l-a făcut praf pe Becali. „A fost o experiență neagră”

Ajuns la 32 de ani, fostul jucător al Stelei, Abel Moreno, și-a schimbat de câteva luni look-ul. Acesta și-a lăsat barbă și a încărunțit foarte tare, astfel că puțini îl mai recunosc.

Mijlocașul spaniol și-a găsit liniștea în Spania, acolo unde este un jucător de bază al grupării de primă ligă, Cordoba. Chiar dacă și-a găsit echilibrul, timpul a trecut peste închizător, astfel că noua înfățișare îl face greu detectabil pentru suporterii din Ghencea.

După cum avea să mărturisească după ce s-a despărțit de Steaua, Moreno a trăit în România cea mai ciudată experiență a carierei lui de până atunci. Acesta a venit în 2008 la Steaua, a evoluat în doar 2 jocuri , 72 de minute cu Farul (4-1) și (1-0) cu Pandurii. După ce i s-a reziliat contractul cu Steaua, a mers la Xerez pe care a ajutat-o și a promovat în Spania. A jucat apoi la Granada, după care s-a transferat la Cordoba unde joacă și azi, în Segunda Division

La Steaua am avut o experiență neagră. Am fost acolo să joc în Liga Campionilor, însă…Totul a început să-mi meargă prost după ce a plecat managerul Adi Ilie, cel care m-a adus. Când făceam egal sau când pierdeam ni se tăia din prime. Adevărul este ca am plecat la București pregătit pentru ce este mai rău. Obiectivul era să câștigăm campionatul și să facem o figură frumoasă în Europa. Nu i-am plăcut președintelui Gigi Becali și de asta nu mi s-a dat șansa să joc„, dezvăluia ibericul, acum doi ani.

â
Abel Moreno, acum șase ani

Publicat: 10 11. 2014, 15:23
Actualizat: 11 11. 2014, 16:23