Demiterea lui Felipe Scolari de la cârma londonezilor de la Chelsea l-a întristat pe foștii săi elevi de la naționala Portugaliei. Dacă Cristiano Ronaldo ar putea fi trist și din cauză că sub comanda tehnicianului brazilian, rivalii nu practicau un joc atât de deosebit, Deco rămâne fără antrenorul care i-a arătat încredere atât la națională, cât și la echipa de club.
"M-a întristat demiterea lui, pentru că este un prieten bun. Chiar dacă era un adversar, înainte de toate pentru mine este un prieten", a declarat Cristiano Ronaldo. "Este dificil că pleacă, mai ales pentru cei care au mai lucrat cu el. Păcat că nu a rămas mai mult", a declarat și Deco.
Rezultatul de egalitate din partida cu Hull City (0-0) i-a fost fatal lui Scolari care a fost înlăturat de pe Stamford Bridge. În locul acestuia a fost numit antrenor, pentru o perioadă de 4 luni, selecționerul naționalei Rusiei, olandezul Guus Hiddink.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER