Îl schimbă Paços pe Costinha? Adversara Pandurilor nu a bătut pe nimeni în campionat, dar antrenorul pare să aibă credit în continuare
Adversara Pandurilor din grupele Europa League, Paços de Ferreira, traversează în aceste momente clipe confuze, după ce în cele 7 etape scurse de la startul campionatului portughez a adunat 5 înfrângeri, o remiză și o singură victorie, rezultate care o plasează pe ultimul loc în campionat.
Presa lusitană anunță că tehnicianul Costinha este ca și demis, mai ales după eșecul de la Gil Vicente (1-2), însă realitate este cu totul alta. Antrenorul a condus ședința de pregătire de miercuri într-o liniște totală și nu a lăsat de înțeles că i se pregătește debarcarea.
20 de suporteri au asistat și ei la antrenamentul lui Paços, dar au refuzat să comenteze prestația echipei sub comanda lui Costinha, semn că încă au încredere în tehnician.
Pandurii a reușit doar un egal în deplasarea de la Paços (1-1) în a doua etapă a fazei grupelor Europa League și are, la fel ca gorjenii, un singur punct. În etapa viitoare, lusitanii joacă împotriva lui Dnepr, în timp ce românii vor juca împotriva Fiorentinei.