Dan Petrescu a reușit imposibilul cu micuța formație Kuban Krasnodar. Cea mai bună clasare din istoria clubului și calificarea în play-off-ul campionatului l-au transformat pe tehnicianul român într-un idol la Krasnodar.
Rușii și-au dat seama imediat că au pus mâna pe un juvaier și și-au luat toate măsurile de siguranță. Atunci când a semant prelungirea contractului cu Kuban, înțelegere scadentă la finele sezonului 2014-2015, oficialii clubului au strecurat în contract o clauză fabuloasă: 15 milioane de euro trebuie să plătească orice formație care-l vrea pe Petrescu.
Performanțele reușite de tehnicianul român au atras atenția multora, iar Lokomotiv Moscova a încercat să-l „transfere”, scriu jurnaliștii de la Sports. Gruparea moscovită a bătut totuși în retragere atunci când a aflat cât trebuie să plătească pentru a-și asigura serviciile „Bursucului”.
„Dan Petrescu este principalul creator al schimbărilor care s-au produs la Kuban în ultimii doi ani. În iunie, Lokomotiv Moscova l-a dorit, dar o clauză de 15 milioane de euro a împiedicat plecarea sa. E probabil ca și alte echipe să-l dorească, numai că nimeni nu va plăti acea sumă și Dan Petrescu este condamnat să rămână la Kuban deoarece clubul nu va ceda pe cale amiabilă”, mai notează sursa citată.
Pleacă direct la Chelsea? 🙂
Tot rușii de la Sports fac o analogie interesantă. Jurnaliștii de la Est reamintesc de clauza plătită de Chelsea celor de la Porto pentru a-l aduce pe Stamford Brigde pe Villas-Boas. Londonezii au plătit fix 15 milioane de euro „dragonilor” în schimbul actualului antrenor.
Cum cel mai arzător vis al fostului internațional român este să ajungă la Londra în postura de antrenor, iar clauza de reziliere e identică, de ce nu ar putea spera și Dan Petrescu?