Impresarul lui Balotelli l-a dat de gol pe italian. Cine l-a căutat pe SuperMario

  • Mino Raiola, agentul lui Mario Balotelli, recunoaște că atacantul lui AC Milan este curtat de Arsenal.
  • Impresarul se declară deschis discuțiilor, susțin Sport Mediaset și Football Italia

Imediat după ce Arsenal a semnat cel mai mare acord comercial din istoria clubului cu firma de echipament sportiv  Puma, în valoare de 30 de milioane de lire pe sezon, a apărut informația că următorul pas pe care „tunarii” îl vor face este aducerea lui Mario Balotelli pe Emirates.

Internaționalul italian este, la rândul său, sponsoritat de Puma, iar interesul firmei de echipament sportiv este să alăture cele două imagini.
13 goluri a marcat Balotelli pentru AC Milan în acest sezon, în 28 de partide disputate în toate competițiile

În plus, Arsene Wenger are în acest moment doar două soluții pentru postul de atacant, Olivier Giroud și Lukas Podolski, deci varianta Balotelli s-ar mula pe nevoile lui Arsenal. Suma pe care londonezii ar trebui să o achite, conform surselor citate, este de 30 de milioane de euro. O ofertă la care AC Milan n-ar rămâne indiferentă, având în vedere criza de lichidități pe care o traversează.

20 de milioane de euro a plătit AC Milan pentru transferul lui Mario Balotelli de la Manchester City, în ianuarie 2013
 

Publicat: 13 02. 2014, 09:18
Actualizat: 13 02. 2014, 09:19