Manchester United a fost umilită în Premier League, după un 0-4 șocant cu Brentford, iar fosta campioană a Angliei a ajuns pe ultimul loc.
„Fanii lui Manchester City își trăiesc visul chiar acum”, a fost postarea celor de la ESPN, în condițiile în care trupa lui Pep Guardiola este lider în Anglia, iar marea ei rivală ocupă ultima poziție.
Din 1992 nu s-a mai întâmplat ca Manchester United să înceapă un sezon de Premier League cu două eșecuri la rând. „E o mizerie și e păcat de asta. Avem nevoie de standarde mai ridicate decât asta, e clar. Trebuia să facem treabă și nu am făcut-o. Nu e posibil. Echipa trebuie să-și asume responsabilitatea. Chiar îmi pare foarte rău pentru fani, i-am dezamăgit”, a spus Erik ten Hag, după dezastrul de sâmbătă.
Manchester United a ajuns în ultimul hal, iar echipa lui ten Hag a fost „desființată” pe rețelele de socializare.
Cei de la ESPN au profitat și ei de clasamentul inedit, în care Manchester City este pe primul loc, iar Manchester United a ajuns să fie cea mai slabă echipă din Premier League. Jurnaliștii au subliniat că fanii lui City trăiesc cu adevărat momente unice.
Man City fans are living their dream right now 😅 pic.twitter.com/P7HT1ToFiU — ESPN FC (@ESPNFC) August 14, 2022
Man City fans are living their dream right now 😅 pic.twitter.com/P7HT1ToFiU
— ESPN FC (@ESPNFC) August 14, 2022
Manchester United are nu mai puțin de șapte eșecuri la rând în Premier League și, probabil, nu va avea forța să se lupte pentru un loc pe podium. Ironiile nu au întârziat să apară, în condițiile în care echipa lui Cristiano Ronaldo s-a prezentat lamentabil cu Brentford și a luat toate golurile în doar 45 de minute.
Even NBA players are going in on Man United 😳 pic.twitter.com/lnih1JCkEW — ESPN FC (@ESPNFC) August 14, 2022
Even NBA players are going in on Man United 😳 pic.twitter.com/lnih1JCkEW
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER