În concediu, cu gândul la Neșu!** Jucătorii lui Utrecht sunt alături de fundașul român

Mihai Neșu este în gândurile fanilor echipei FC Utrecht chiar și
când aceștia pleacă în vacanță. Suporterii au hotărât să nu-și
petreacă vacanța fără a-i transmite și fundașului puțină
bucurie.

Fiecare suporter îi va trimite „Bichonului” o vedere din locul în
care își petrece concediul de vară.
„Mihai face recuperare în fiecare dimineață și în unele
zile chiar și după-amiaza și este bucuros să primească zilnic
vizita colegilor de la echipă. Dorința lui este ca numai membrii
familiei și coechipierii să-l vadă în aceste momente”
, a
declarat pentru ProSport, Ard Schouten, ziarist la publicația AD
din Utrecht. Chiar și așa, nici fanii echipei nu l-au uitat.
Astfel, conștienți că ei se vor relaxa în vacanța de vară, în timp
ce Mihai se străduiește să revină la o viață normală, aceștia au
hotărât să-i arate românului că sunt în permanență cu gândul la el.
Fiecare suporter îi va trimite câte o vedere din locul în care își
petrece concediul, pe care îi va scrie lui Mihai și câteva cuvinte
frumoase.
Altfel, starea lui Neșu nu a cunoscut în ultimele zile vreo
schimbare, după cum ne-a explicat jurnalistul Ard Schouten:
„Medicii clinicii de recuperare sunt încă rezervați în
privința evoluției pe termen lung a stării. Chiar dacă au mai avut
de-a face cu pacienți care au avut probleme similare, ei nu compară
niciodată două cazuri”
.

Publicat: 06 07. 2011, 08:36
Actualizat: 06 07. 2011, 08:37