În Europa se amână meciuri!** Mai multe partide au fost reprogramate din cauza zăpezii și a frigului

Zăpada și frigul nu fac probleme doar românilor. Aproape toată Europa suferă în aceste zile din cauza iernii și, practic, nu există zi în care un meci să nu fie amânat sau întârziat din cauza terenurilor impracticabile.

Vremea este inamicul public numărul unu al fotbaliștilor. De câteva zile bune, majoritatea meciurilor de pe Bătrânul Continent se desfășoară în condiții foarte grele sau pur și simplu sunt amânate. Cele mai afectate sunt campionatele Italiei și Franței, acolo unde, în etapa din weekend, principalul obiectiv al jucătorilor a fost menținerea echilibrului. Asta în cazul în care meciurile s-au disputat, pentru că au existat și cazuri în care s-a decis să se joace în altă zi.

MILAN – NAPOLI
Meciul din etapa a 22-a din Serie A ar fi trebuit să se dispute sâmbătă seara, la ora 21:45, dar vicepreședintele gazdelor, Adriano Galliani, a cerut amânarea pentru o altă dată, din cauza gerului și a zăpezii. Nu a obținut decât o devansare cu câteva ore, iar partida a ajut loc ieri, la ora 16:00, terminându-se la egalitate, 0-0!

CESENA – CATANIA
Întâlnirea dintre cele două echipe nu a mai avut loc sâmbătă pentru că terenul era acoperit cu un strat de zăpadă de 60 de centimetri!

ST. ETIENNE – LORIENT
Partida din Ligue 1 a început sâmbătă seara la ora programată, dar a fost oprită de arbitru în minutul 9, din cauză că terenul era înghețat, iar frigul era insuportabil. Bănel Nicoliță începuse meciul ca titular.

DE GRAAFSCHAP -TWENTE

Adversara Stelei din „16”-imile Europa League ar fi trebuit să joace ieri în campionat, dar condițiile meteo au împiedicat desfășurarea meciului. Din cauza zăpezii, partida a fost amânată.

CAEN – AUXERRE
Decizia de amânare a partidei a fost luată aseară, cu numai două ore înainte de start. Motivul: terenul înghețat și gerul năprasnic. Și partida Sochaux – Lille a fost amânată.

Publicat: 06 02. 2012, 08:23
Actualizat: 06 02. 2012, 08:24