În iarnă pot fi luați de orice club fără niciun ban! Top 3 staruri care pot semna la „parametru zero” din 2014

După un sezon de toamnă epuizant, este de așteptat ca marile forțe ale Europei să recurgă în pauza de iarnă la câteva transferuri pentru a-și acoperi „găurile” din echipă, sau, după caz, pe cele din buget. Pentru formațiile care suferă în ambele planuri, există însă și varianta obținerii unor semnături la „parametru zero”, iar numele ce vor apărea pe piață în mercatoul din ianuarie nu sunt deloc de neglijat. Top 3-ul acestora, cel puțin, este chiar extrem de ofertant.

Ronaldinho (33 de ani, Atletico Mineiro)
Balonul de Aur al anului 2005, legendă a clubului FC Barcelona și unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai ultimului deceniu, își va încheia la finalul acestui an contractul cu gruparea braziliană. În tricoul grupării alb-negre, „Dințosul” a punctat de 13 ori în 35 de meciuri jucate în 2013, iar o revenire a sa în Europa este extrem de probabilă. Beșiktaș este unul dintre cluburile care dorește intens semnătura starului care a mai trecut în carieră pe la PSG și AC Milan.

Alexander Hleb (33 de ani, BATE Borisov)
Un alt fost fotbalist de la FC Barcelona, care s-a făcut însă remarcat mai degrabă la Arsenal Londra, devine liber în iarnă. Una dintre primele achiziții din mandatul lui Pep Guardiola pe Camp Nou își va încheia contractul cu BATE în decembrie.

Keisuke Honda (27 de ani, ȚSKA Moscova)
Mijlocașului japonez îi expiră contractul în ianuarie, iar marile echipe ale continentului stau la pândă pentru a-i obține semnătura. AC Milan este clubul care se pare că ar fi încheiat deja un pre-acord cu fotbalistul care face furori la Moscova.

Publicat: 24 10. 2013, 19:49
Actualizat: 24 10. 2013, 19:51