În Liga I era unul dintre cei mai buni jucători, în Bundesliga e trecut la capitolul „loseri”!** A bifat doar 16 minute și e decepția sezonului

E final de an, așa că e și momentul topurilor, al premianților și al restanțierilor. Ca de fiecare dată, la finalul turului, germanii de la Bild au alcătuit un top al jucătorilor care au impresionat și care au dezamăgit în prima parte a campionatului. Iar la capitolul „dezamăgiri” apare și numele unui fost jucător din Liga I, fostul căpitan al Rapidului, Marcos Antonio. Și e și normal, într-un fel. Adus pe cai mari la Nurnberg, fundașul a dezamăgit cumplit la gruparea bavareză. După câteva meciuri în care a prins doar banca de rezerve, Marcos Antonio a fost titular în premieră la Nurnberg, în partida din 29 septembrie, cu Stuttgart, de pe teren propriu. Două gafe uriașe, din care prima a prilejuit cel mai rapid gol al sezonului în Bundesliga (autor Ibisevic, după 24 de secunde), apoi schimbare după doar 16 minute. Antrenorul Dieter Hecking era convins. De atunci, brazilianul n-a mai prins niciun meci pentru Nurnberg.

Alți „loseri” ai Bundesligii:
Klas-Jan Huntelaar (atacant Schalke), Tim Wiese (portar, Hoffenheim), Huub Stevens (antrenor, ex-Schalke), Javi Martinez (mijlocaș Bayern Munchen), Kevin de Bruyne (mijlocaș Chelsea, împrumutat la Werder), Felix Magath (antrenor, ex-Wolfsburg), Stefan Kießling (atacant Bayer Leverkusen), Werder Bremen (toată echipa), Markus Babbel (Hoffenheim)

Top „câștigători” Bundesliga:
Rene Adler (portar, Hamburg), Juan Arango (mijlocaș, Borussia Monchengladbach), Christian Streich (antrenor, Freiburg), Franck Ribery (mijlocaș, Bayern Munchen), Alex Meier (mijlocaș, Eintracht Frankfurt), Bibiana Steinhaus (arbitru), Oliver Kahn (fost portar, colaborator BILD acum), Jupp Heynckes (antrenor Bayern Munchen), Mario Gotze (mijlocaș Borussia Dortmund), Dante (fundaș Bayern Munchen)

Publicat: 17 12. 2012, 20:56
Actualizat: 17 12. 2012, 20:57