În numele tatălui!** Valeri Gazzaev și-a demis fiul de la conducerea tehnică a echipei Alania și i-a luat locul

Președintele clubului Alania Vladikavkaz, Valeri Gazzaev, a declarat, joi, că nu are altă soluție decât să îl demită pe antrenorul principal al echipei, și anume pe fiul său Vladimir, și să preia sarcinile acestuia, informează AFP.

„Ne aflăm într-o situație dificilă”, a spus Gazzaev, fostă glorie a fotbalului sovietic, care a mai antrenat în anii ’90 echipa Alania Vladikavkaz, în prezent ocupanta locului 15, penultimul, în campionatul rus. „Nu am obținute rezultatele dorite. Cred că s-a luat cea mai bună decizie posibilă. Îi mulțumesc fiului meu pentru activitatea pe care a depus-o. Vladimir este o persoană rezonabilă, avea nevoie de o pauză”, a menționat președintele și antrenorul echipei ruse la care evoluează și românul Ioan Mera.

Valeri Gazzaev, în vârstă de 58 de ani, a câștigat campionatul Rusiei cu Alania Vladikavkaz, în 1995. El a mai obținut trei titluri de campion, în 2003, 2005 și 2006, la conducerea tehnică a formației ȚSKA Moscova.

Mediafax

Publicat: 29 11. 2012, 17:32
Actualizat: 29 11. 2012, 17:37