În urmă cu 10 ani nimeni nu i-a dat nicio șansă:** „În fotbal, mărimea nu contează!” Acum are trei nominalizări la Balonul de Aur
Mulți spun că Barcelona nu ar fi aceeași echipă fără el. Mai mult de atât, mulți spun că nici măcar Messi nu ar fi ceea ce este fără ajutorul lui. Cert este că nimeni nu îi dădea lui Xavi nicio șansă în urmă cu zece ani. O spune chiar catalanul, care își amintește de primele lui zile la Barcelona.
„În urmă cu zece ani nimeni nu îmi dădea nicio șansă. Lumea îmi spunea că trebuie să fiu puternic din punct de vedere fizic ca să pot face față la centrul terenului. Am dovedit că nu trebuie să fii așa ca să ajungi un mijlocaș de top”, a declarat Xavi în Sport.es
Catalanul nu crede că mărimea contează în fotbal: „Talentul este factorul decisiv în fotbal, mai important decât înzestrările fizice. Sunt convis că talentul și calitățile tehnice sunt cele care contează”, a mai spus Xavi.
Mijlocașul Barcei este nominalizat și în acest an pentru Balonul de Aur, pentru a treia oară consecutiv.