În zilele următoare ar putea veni oferta pentru Rusescu.** Clubul care discută vineri despre transferul românului
Dan Petrescu va avea vineri o întâlnire cu șefii săi, în care va discuta despre transferurile pe care Dinamo Moscova le va putea face în această iarnă. Oficialii „Alb-albaștrilor” au lăsat de înțeles până acum că nu iau în calcul o campanie de achiziții spectaculosă, însă Dan Petrescu vrea să afle ce buget are la dispoziție, pentru a demara negocierile.
Interesant este că Dan Petrescu și-a trecut pe listă nu mai puțin de trei portari, în speranța că unul va fi de acord să semneze cu Dinamo Moscova. Printre jucătorii pe care românul îi mai dorește la Dinamo se află și Raul Rusescu, alături de care a mai lucrat la Unirea Urziceni.
Dacă șefii săi îi vor pune la dispoziție un buget decent de achiziții, nu este exclus ca Steaua să se despartă în această iarnă de golgheterul său. Gigi Becali a anunțat că este dispus să-l cedeze pe Rusescu pentru o sumă cuprinsă între 2.5 și 3 milioane de euro.
„Vineri, urmează să am o întâlnire cu președintele clubului și cu directorul sportiv. După aceasta, totul va fi clar. Până atunci, eu mă odihnesc. Clubul are un director sportiv, care, dacă apare o problemă, trebuie să găsească oameni care pot face din Dinamo o echipă mai puternică. Eu mi-am exprimat opiniile și sugestiile, vineri le vom discuta pe toate. Nu știu câți bani este dispus clubul să aloce pentru transferuri. Mai multe veți vedea după această întâlnire”, a declarat Dan Petrescu pentru Sport Express.
Ce jucători sunt pe lista lui SuperDan, conform Sport Express:
Ryzhikov (portar) – Rubin
Ivelin Popov (mijlocaș ofensiv) – Kuban
Raul Rusescu (atacant) – Steaua
Roman Șirokov (mijlocaș) – Zenit
Stoch (mijlocaș) – Fenerbache
Stipe Pletikosa (portar) – Rostov
Sergei Narubin (portar) – Amkar Perm