Florin Andone, atacant de 29 de ani, joacă la UD Las Palmas, echipă din liga a doua spaniolă. Românul însă a evoluat doar șapte minute în etapa a cincea, 1-0, contra celor de la Leganes.
Andone a activat din minutul 83, a fost avertizat cu un cartonaș galbem în minutul 88, dar nu a mai putut juca în partida cu Racing Santander, 0-0, pentru că a suferit o accidentare.
Atacantul are o întindere la bicepsul femural stâng și va reveni pe teren după ce va avea o pauză de trei săptămâni.
Andone a jucat și la prima reprezentativă a României, cel mai recent în toamna lui 2019, într-un meci cu Norvegia, 1-1, în preliminariile EURO 2020.
Are o cotă de un milion de euro, iar contractul său cu Las Palmas durează până în vara viitoare.
„Atacantul român al lui Union Deportiva Las Palmas s-a accidentat vinerea trecută, în meciul cu Leganes, iar clubul a ţinut secretă starea sa fizică până sâmbăta aceasta. Este o nouă accidentare la echipă, care pare să aibă un blestem cu jucătorii pe care i-a transferat. Sandro Ramirez şi Vitolo nu au debutat încă din cauza accidentărilor, Alvaro Jimenez a lipsit două meciuri, iar Sidnei a rămas pe bancă în meciul cu Andorra din cauza unor probleme fizice.
Acum, Florin Andone este cel mai nou membru al infirmeriei. Atacantul român a suferit o întindere la bicepsul femural stâng, pe care galbenii au anunţat-o sâmbătă, imediat după ce au făcut cunoscut lotul pentru Santander. Deşi Union Deportiva Las Palmas nu a dat un calendar de recuperare, acest tip de accidentare îl lasă de obicei pe jucătorul afectat în afara terenului între una şi trei săptămâni” arată presa iberică.
Florin Andone a fost dorit și în Superliga, dar a explicat: „Cu tot respectul pe care îl am pentru România și fotbalul din țară, cu toată dragostea pe care o am, nu-mi văd viața acolo, sincer”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER