Încă un jucător a refuzat-o pe FC Barcelona pentru a merge la Real Madrid. Câți bani a plătit echipa lui Zidane

Fotbalistul spaniol Dani Ceballos, în vârstă de 20 de ani, a acceptat un contract pe șase sezoane la Real Madrid, în detrimentul unui transfer la Barcelona, scrie cotidianul spaniol Marca.

Mutarea mijlocașului de la Betis Sevilla, unde a fost coleg cu Alin Toșca sezonul trecut, va fi oficializată luni, 10 iulie, iar Real Madrid va plăti 18 milioane de euro în schimbul serviciilor sale. Până atunci, fotbalistul care a participat cu naționala Spaniei la Campionatul European sub 21 de ani, cu care a ajuns în finală (pierdută, 0-1, cu Germania), va efectua vizita medicală.

În cazul în care cele notate de jurnaliștii spanioli se vor adeveri, Dani Ceballos va fi al doilea transfer realizat de Real Madrid în această vară, după aducerea lui Theo Hernendez, de la Atletico Madrid.

Dani Ceballos a strâns două goluri și două pase decisive în 31 de meciuri jucate la Betis Sevilla sezonul trecut, cu care a terminat pe locul 15, cu 39 de puncte. În prezent, mijlocașul spaniol este cotat la 10 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.

MEDIAFAX

Publicat: 08 07. 2017, 19:06
Actualizat: 08 07. 2017, 19:07