Încă un român în Serie A! FOTO | Senzațional: are deja locul său în vestiarul echipei mari și se pregătește de duelurile cu Ronaldo și Ionuț Radu, la doar 19 ani
Ricardo Farcaș (19 ani), fotbalist cu selecții în naționalele de juniori ale României, a fost cooptat de către italienii de la Spal în lotul echipei mari, după ce a petrecut un sezon la echipa Primavera. Fundașul central, care poate juca și ca mijlocaș defensiv, a fost crescut în academiile celor de la Arsenal și Ajax înainte de a-și pune semnătura pe un contract în Italia.
Evoluțiile lui Farcaș au fost remarcate de antrenorul lui Spal, Leonardo Semplici, care l-a promovat de la Primavera la echipa de seniori. Anunțul a fost făcut de agentul fotbalistului, Cătălin Sărmășan, pe pagina de Facebook. Farcaș se află la echipa de juniori a lui Spal încă de anul trecut.
Farcaș a jucat în 28 de meciuri pentru Spal Primavera în sezonul trecut, timp în care a marcat de cinci ori. Site-ul de specialitate transfermarkt.com îl cotează pe fundașul român, crescut la Oradea, la doar 50.000 de euro în acest moment. Fotbalistul român de 19 ani are de acum locul lui în vestiarul primei echipe și va pleca în cantonamentul de la Tarvisio, acolo unde ferrarezii pregătesc noul sezon de Serie A.
Spal a promovat în 2018 în Serie A și va juca tot în prima ligă din Italia și în sezonul viitor, după ce a terminat anul pe locul 13 în clasament, cu 42 de puncte.