Diego Maradona s-a stins din viață în urmă cu aproximativ o lună, la vârsta de 60 de ani, însă amintirea sa rămâne vie prin ceea ce a făcut în fotbalul internațional, dar și prin stadioanele ce îi vor purta numele de acum înainte.
După ce Stadionul „San Paolo” din Napoli și-a schimbat denumirea în „Diego Armando Maradona”, un alt stadion important din lume va purta numele fostului mare fotbalist argentinian.
Este vorba despte Stadionul „Unico Ciudad de La Plata” din Argentina. Acesta se va numi, de acum înainte, „Diego Armando Maradona”.
„Am decis să redenumim Stadionul Unico de La Plata Diego Armando Maradona. Diego era unic şi merită ca acest stadion să-i poarte numele”, a anunțat guvernatorul provinciei Buenos Aires, Axel Kicillof.
Cu o capacitate de 53 de mii de locuri, Stadionul „Unico Ciudad de La Plata” a fost construit la finalul anilor ’90, pentru a găzdui meciurile echipelor rivale Estudiantes de La Plata, respectiv Gimnasia y Esgrima de La Plata. Aceasta din urmă este chiar echipa la care Diego Maradona a activat ultima dată, ca antrenor. O pregătea pe Gimnasia y Esgrima de La Plata din luna septembrie a anului trecut.
În luna iulie a anului viitor, stadionul ce îi va purta numele fostului mare fotbalist argentinian va găzdui patru meciuri la Copa America.
Recent, au apărut în mediul online ultimele imagini cu Diego Armando Maradona în viață. Argentinianul apare într-o filmare alături de medicul Mariano Castro, vechiul amic al fostului fotbalist, de pe vremea în care Diego Maradona a fost la o clinică de dezintoxicare din Cuba.
? #Argentina ?? EL VIDEO QUE MUESTRA COMO ERA DESCUIDADO DIEGO MARADONA Hoy en el programa Confrontados, de Marina Calabró, mostraron un polémico video. Cantan: “Marcos Paz, vamos a volver”. El habano que sostenía con su mano izquierda, el vaso de cerveza y un frasco de pastilla pic.twitter.com/oQS0zPsIAH — Jorge W. R. McKenna (@JorRausch) December 11, 2020
? #Argentina ?? EL VIDEO QUE MUESTRA COMO ERA DESCUIDADO DIEGO MARADONA Hoy en el programa Confrontados, de Marina Calabró, mostraron un polémico video. Cantan: “Marcos Paz, vamos a volver”. El habano que sostenía con su mano izquierda, el vaso de cerveza y un frasco de pastilla pic.twitter.com/oQS0zPsIAH
— Jorge W. R. McKenna (@JorRausch) December 11, 2020
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER