Încă un transfer de top pentru Guardiola! FOTO | Un star din naționala Spaniei, surprins aseară în Manchester! Cât plătește City

Pep Guardiola este foarte aproape să realizeze al doilea transfer important la City, după aducerea lui Ilkay Gundogan, de la Borussia Dortmund.

Spaniolul Nolito, de la Celta Vigo, a fost surprins miercuri seară în Manchester, unde a ajuns pentru a efectua vizita medicală și urmează să semneze un contract pe trei sezoane, anunță Daily Mail.

City va plăti aproximativ 17 milioane de euro pentru internaționalul spaniol de 29 de ani, adică clauza de reziliere a contractului cu Celta Vigo.â

  • Nolito a evoluat cu naționala Spaniei la Euro 2016, fiind titular în toate cele patru partide disputate de iberici în Franța.
  • Un gol și o pasă decisivă și-a trecut în cont Nolito la Euro 2016

Atacantul care a marcat 12 goluri și a reușit 7 pase decisive în sezonul recent încheiat din Primera Division a fost fotografiat într-un restaurant din Manchester frecventat de fotbaliști, iar suporterul italian care a urcat poza pe Instagram a dezvăluit că Nolito a „răspuns cu un zâmbet” în momentul în care i-a urat succes la Manchester City.

Pep l-a avut elev și la Barcelona

Nolito se va reuni astfel cu Pep Guardiola, antrenor alături de care a lucrat și la Barcelona. Adus inițial la echipa secundă a catalanilor, în 2008, Nolito a fost promovat la prima echipă chiar de Guardiola, în 2010, însă nu a primit foarte multe șanse. În 2011 a ales să părăsească gruparea de pe Camp Nou, în speranța că va avea mai multe șanse să joace. A semnat cu Benfica, după care în 2013 a revenit în Primera Division. Mai întâi a jucat la Granada, sub formă de împrumut, după care s-a transferat definitiv la Celta Vigo, unde a avut prestații remarcabile în ultimele trei sezoane.

Publicat: 30 06. 2016, 11:43
Actualizat: 30 06. 2016, 11:44