RSC Anderlecht a câștigat, duminică seara, meciul disputat în deplasare la Oostende. Echipa românilor Stanciu și Chipciu a reușit să se impună cu 4-1 în fața formației de pe locul 4 din Liga Jupiler.
Formația violetă a deschis scorul în minutul trei prin algerianul Sofiane Hanni, dintr-o pasă oferită de Alex Chipciu. Echipa antrenată de Vanderhaeghe Yves a reușit să stabilească egalitatea primei reprize printr-un penalty transformat în gol de Dimata.
În cea de-a doua repriză, antrenorul lui Anderclecht l-a introdus în teren în minutul 58 pe tânărul Youri Tielemans, în vârstă de numai 19 ani. Mijlocașul a reușit să înscrie o dublă, în minutele 67 și 69. Tabela a fost închisă de atacantul polonez, Lukasz Teodorczyk în minutul 90, care a marcat golul de 4-1 pentru echipa din capitala Belgiei.
Cu Stanciu pe banca de rezerve și Chipciu titular, Anderlecht a ajuns la egalitate de puncte cu echipa lui Dorin Rotariu, Club Brugge, care s-a impus vineri, 18 februarie, cu 2-1 în fața celor de la Westerlo.
În etapa următoare, Anderlecht îi va primi în vizită pe adversarii din Europa League ai echipei Astra Giurgiu, Genk.
articol scris de Emma Bârsan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER