Începe licitația pentru starurile lui Anji! 40 de milioane de la City pentru Willian
Începe licitația pentru jucătorii lui Anji, după „implozia” din Daghestan. Dan Petrescu pare să fie cel mai câștigat până acum: Dinamo Moscova este pe cale să rezolve transferul a trei jucători, între care și revenirea lui Kokorin. Eto’o este curtat intens de Milan, Chelsea și Arsenal, dar cea mai atractiva țintă pare a fi fostul star al lui Mircea Lucescu, Willian.
Brazilianul ajuns la Anji pentru 35 de milioane de euro a intrat în vizorul celor de la Chelsea și Arsenal, care încearcă să pună mâna pe jucător la un preț sub cota brazilianului. În licitație a intrat și Manchester City, care este gata să spargă iar piața: șeicii vor să dea 40 de milioane de euro pentru transferul brazilianului, anunță ESPN Brazil.