Presa din Anglia a scris în mai multe rânduri despre interesul lui Galatasaray pentru mijlocașul nigerian al londonezilor, John Obi Mikel (26 de ani).
Se pare că zvonurile se vor adeveri în cele din urmă, iar Mikel va ajunge la Istanbul în cea mai scurtă perioadă, scriu cei de la express.co.uk. Rămâne însă de văzut suma de transfer, turcii oferind 15 milioane de euro, cu 3,5 milioane mai puțin decât a cerut Chelsea. Jucătorul a acceptat condițiile clubului la care este legitimat și fostul său coleg, Didier Drogba, și, dacă și cluburile se vor înțelege, va semna o înțelegere pe patru sezoane.
Jose Mourinho a nominalizat deja și două nume pentru postul lăsat descoperit de Obi Mikel, aceștia fiind Danielle de Rossi (29 de ani, AS Roma) și Marco van Ginkel (20 de ani, Vitesse).
22 de meciuri a evoluat John Obi Mikel pentru Chelsea în acest sezon de Premier League
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER