Începutul slab de sezon al lui United, pus în cârca lui Rooney: „Primește 375.000 de euro pe săptămână să joace prost. Ar trebui scos din echipă”
Paul Parker, fost fundaș dreapta cu 102 meciuri în tricoul lui Manchester United, îl critică dur pe Wayne Rooney pentru acest început de sezon. În opinia sa, fostul internațional englez spune că Rooney este inutile pe teren, iar salariul uriaș pe care-l are trecut în contract este nejustificat.
„Rooney joacă slab. În meciul cu Burnley eu n-am văzut căpitanul pe teren, iar jucătorii au fost fiecare pentru el. N-a făcut nimic să-și inspire colegii. Ia 375.000 de euro pe săptămână pentru a juca prost. Cred că ar trebui scos din atacul lui Manchester United”, a declarat Paul Parker
Rooney a fost titular și a purtat banderola de căpitan în toate cele trei etape din Premier League scurse până acum, în care United n-a reușit să obțină nicio victorie. Fost campioană a Angliei trece printr-o criză de rezultate, deși în vară pe bancă a fost adus Van Gaal, iar campania de transferuri a costat peste 170 de milioane de lire sterline.
United a disputat 4 meciuri din acest sezon, 3 în Premier League și unul în Cupa Ligii. Două dintre ele au fost terminate la egalitate și două au fost înfrângeri, însă cel mai drastic eșec a fost cu MK Dons, 0-4.