INCREDIBIL! Fanul care a mizat că Leicester va fi prima în Anglia de Crăciun mai are un pariu în picioare! Cât poate câștiga
Leicester City e surpriza sezonului în Anglia, trupa lui Ranieri transformându-se în acest an din „candidată” la retrogradare în predentendă la titlu. După 17 etape din campionat, „vulpile” sunt pe primul loc în Premier League, cu 38 de puncte, două mai multe decât Arsenal, ocupanta locului 2, și 6 peste Manchester City (locul 3).
O situație imposibil de prevăzut la începutul sezonului, când majoritatea specialiștilor o dădeau pe Leicester între cele trei echipe care vor retrograda la final. Totuși, a existat un om care a „simțit” traseul fabulos al echipei și chiar a pariat pe acest lucru.
Este vorba de Keval Nakeshree, din Gloucester, care a pariat 5 lire că Leicester va fi prima de Crăciun, primind o cotă de 1001! Riyad Mahrez, Jamie Vardy și ceilalți jucători ai „albaștrilor” și-au făcut datoria, iar acum fanul a încasat peste 5.000 de lire.
„E cel mai neașteptat pariu plătit de noi în istorie”, a spus unul dintre reprezentanții casei de pariuri unde Keval a câștigat.
Numai că povestea de succes a suporterului nu se oprește aici. Acesta mai are un pariu care „stă în picoare” și îi poate aduce un câștig și mai mare: 35.000 de lire. Keval a mizat și că Leicester va deveni campioană în acest sezon, primind o cotă pe măsură.
„Am vrut să le arăt tuturor că nu susțin echipa doar ca să mă aflu în treabă și eram sigur că Leicester va fi una dintre protagoniste în acest sezon. Am un pariu pus și pe victoria finală, însă nu îmi fac încă planuri acum. Abia din martie, aprilie, dacă vom fi tot sus în clasament, mă voi gândi la câștig”, a spus suporterul de 38 de ani.