Purtătorul de cuvânt al lui Jose Mourinho spune că lusitanul nu își reproșează nimic din ceea ce s-a întâmplat în prelungirile partidei cu Barcelona de pe „Camp Nou”, când cele două echipe au fost la un pas de bătaie.
Returul Supercupei dintre Barcelona și Real Madrid (3-2) a luat foc în prelungiri, după faultul criminal al lui Marcelo la Fabregas. Imediat s-a format un meleu în care s-au împărțit palme și înjurături, iar excentricul Mourinho nu a putut sta deoparte. Imaginile în care antrenorul Realului i-a înfipt un deget în ochi secundului de la Barcelona, Tito Vilanova, au făcut înconjurul lumii.
Deși a fost aspru criticat pentru cele întâmplate, Mourinho continuă să se amuze de gluma sa și nu dă înapoi. „Jose nu va cere nimănui iertare. El crede cu tărie că a apărat interesele clubului și nu-i pasă ce scrie presa despre asta. Îl interesează doar ceea ce cred fanii lui Real Madrid”, a relatat Eladio Parames. Conflictul pare încheiat aici, deoarece Barcelona n-a cerut federației sancționarea lui Mourinho. Să dureze pacea doar până la următorul El Clasico, care va avea loc în decembrie, pe „Santiago Bernabeu”!?
Alex GHIURCĂ‚U [email protected]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER