Incredibil! Șefii lui Sporting, acuzați că au comandat răpirea unui jucător, pentru ca acesta să refuze oferta lui Mourinho
Una dintre cele mai interesante știri ale zilei vine din Portugalia. Fanii lui Sporting Lisabona au încercat să-l răpească pe tânărul Bruma, după ce a apărut informația că Jose Mourinho îl vrea la Chelsea. Interesant este că agentul jucătorului susține că șefii lui Sporting ar fi pus la cale această scenă, scrie 101greatgoals.com.
Suporterii au decis să ia problema în mâinile lor și au încercat să-l răpească din camera sa de hotel, în speranța că puștiul de 18 ani va declina propunerea făcută de Chelsea. Episodul a fost dezvăluit de agentul jucătorului, Catio Balde:
„Noaptea trecută (n.r. miercuri seara) a fost o tentativă de răpire a lui Bruma de cei de la Juve Leo (o grupare de fani ai lui Sporting) la hotelul unde jucătorul locuiește. Am depus o plângere la poliție și am aflat că tentativa de răpire a fost făcută la dorința conducerii lui Sporting Lisabona”, a declarat agentul jucătorului.
N-au apărut informații despre modul în care fanii au încercat să-l răpească pe Bruma, cert este că încercarea a eșuat.