INCREDIBIL!** Tevez mergea printre cadavre ca să ajungă la școală!

Că mulți dintre sportivii de succes provin din medii sărace nu
mai este demult o noutate. Sunt de notorietate cazurile unor Pele,
Michael Jordan, Diego Maradona și ale multor altora. Cu toate
acestea, fiecare poveste de acest gen are particularitățile sale.
Un caz precum cel al lui Carlitos Tevez nu poate lăsa indiferent pe
nimeni. Într-un interviu acordat celor de la News of The World,
atacantul argentinian a povestit condițiile în care a crescut, pe
vremea când era un junior talentat din Buenos Aires.

Tevez a povestit că noaptea se auzeau focuri de armă, uneori
chiar și pe lângă casa sa, el și familia sa fiind nevoiți să se
pună la podea, pentru a evita gloanțele. Cartierul său, Fuerte
Apache(foto), era deseori plin de cadavre. Scene pe care Tevez le
vedea în drumul spre școală și cu care se obișnuise. De asemenea,
Tevez a avut de ales între a alege o carieră de fotbalist sau de
interlop.

Când eram copil, nu puteam niciodată să ies singur pe
stradă, era prea periculos. Noaptea, era ca în Beirut. Se auzeau
focuri de armă, oameni urlând și plângând. În unele nopți, focurile
de armă erau chiar lângă zidul casei mele. Trebuia atunci să mă
arunc la podea împreună cu familia mea, iar a doua zi mergeam la
antrenament. Dimineața, erau adesea cadavre pe stradă în drum spre
școală. Vedeam mereu oameni drogați sau beți.Un prieten bun al meu
a ales o cale diferită și nu mai este printre noi. A murit acum
cinci ani. A mers la furat și polițiștii l-au omorât. Trebuia să mă
hotărăsc dacă urmez o astfel de cale sau îmi urmez visul”
,
a spus Tevez.

Revenind la fotbal, Tevez a declarat că juca pentru a evita atât
adversarii, cât și seringile sau cioburile de pe teren. Riscul era
maxim. Se putea îmbolnăvi de tetanos. Cu toate acestea, cea mai
mare problemă pentru argentinian o constituiau ghetele. Erau atât
de strâmte, încât nu i-au mai crescut unghiile.

Jucam copiii împotriva adulților și de cele mai multe
ori trebuia să driblăm în jurul bucăților de sticlă și seringilor
de pe teren, pentru a evita să ne îmbolnăvim de tetanos. Jucam cu
patru apărătoare pentru picioare. Însă adevărata problemă erau
încălțările. Erau atât de strâmte încât până la urmă nu mi-au mai
crescut unghiile la picioare
„, a mărturisit
argentinianul.

Tevez are o cicatrice pe față, după ce, copiil fiiind, și-a
vărsat pe față apă fierbine. Fotbalistul lui Manchester City spune
că nu ar schimba nimic din trecut.”Nu aș schimba nimic la
mine, nici pentru tot aurul din lume. Tot ce mi s-a întâmplat, mi
s-a întâmplat cu un motiv. Dacă Dumnezeu mi-a pus ceva pe față, eu
nu voi schimba”
, a spus Tevez.

Pe vremea aceea nu se juca pentru prime sau mașini, ci pentru o
banală băutură răcoritoare. Nici în familie situația nu era mai
roză. Tevez povestește că juca deja în prima ligă pentru Boca când
părinții săi nu aveau ce-i pune pe masă. Vârful spune că într-una
din acele seri a mâncat cu antrenorul său, dar când s-a întors
acasă, părinții se împrumutaseră și reușiseră să-i gătească niște
ouă cu orez.

„Jucam fotbal pe o Coca-Cola sau pe bani. Cele mai
plăcute momente erau când eu și prietenii mei câștigam și mergeam
cu banii respectivi să cumpărăm pâine și bucăți de carne rece, pe
care le mâncam imediat.Într-o zi, când jucasem deja în prima ligă
pentru Boca, m-am întors acasă și părinții mei se certau. Nu era
nimic de mâncare pe masă. L-am sunat pe Ramon Maddoni, antrenorul
care mă convinsese să joc la Boca, și m-a spus să merg să mănânc
împreună cu el. Când m-am întors acasă, am găsit o farfurie cu ouă
și orez pe masă. Tata împrumutase bani și el și mama gătiseră
pentru mine. Când am văzut ce au făcut, am început să
plâng”,
a conchis Carlitos Tevez.

Sursa foto: www.bafilm.com

Publicat: 01 11. 2009, 17:52
Actualizat: 01 11. 2009, 18:16