Cu fiecare etapă care trece Kubanul lui Dan Petrescu e din ce în ce mai aproape de prima ligă rusă. Formația antrenată de „Bursuc” și la care evoluează Gigel Bucur a obținut cea de-a cincea victorie consecutivă în campionat și are 5 puncte avans față de locul secund.
Kuban a învins în etapa a 22-a din liga a II-a din Rusia, pe teren propriu, pe Luch Vladivostok, scor 3-0, mult mai greu decât o arată scorul. Elevii lui Dan Petrescu s-au chinuit în prima parte, când oaspeții au avut câteva bune ocazii, însă au punctat în minutul 43 prin R. Kalimullin. Desprinderea s-a produs abia în final, când trupa din Vladivostok a cedat în fața raidurilor gazdelor. Pentru Kuban au mai punctat A. Kiselev 86′ și S. Davydov 90′.
Pentru formația lui Dan Petrescu urmează două dispute relativ ușoare, tot pe teren propriu, pentru ca apoi să aibă o deplasare de foc, la Volga Nizhny, echipă care speră, la rândul ei, în promovare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER