INFOGRAFIE Stadioanele din Brazilia costă mai mult, se fac mai greu și pot fi părăsite după Mondial
Brazilia a intrat pe ultima sută de metri din punct de vedere al organizării Campionatului Mondial. Cu doar cinci luni înainte de startul competiției, FIFA este îngrijorată de starea stadioanelor pe care se vor disputa meciurile. Șase dintre ele sunt finalizate, dar din celelalte șase rămase, trei sunt mult în urmă cu pregătirea. Totuși, ministrul sportului din Brazilia, Aldo Rebelo, dă asigurări că în luna februarie toate cele 12 arene vor fi gata. „Nu există nuntă la care mireasă să fie gata la timp, dar asta nu înseamnă că nu mai are loc nunta„. Totuși, președintele FIFA, Sepp Blatter s-a declarat dezamăgit de stadiul lucrărilor: „De când organizez Campionatul Mondial nu am văzut ca o țară să fie atât de în urmă cu cinci luni înainte de competiție„.
Bugetul stadioanelor a crescut cu 600 milioane de euro
În momentul în care cea mai mare țară din America de Sud a primit dreptul de a organiza competiția supremă a „sportului rege” multă lume a spus că fotbalul se întoarce acasă. Nu acolo unde a fost inventat, ci acolo unde este practicat cel mai bine. Totuși, unii au tras semnalul de alarmă că o țară cu o patură de mijloc foarte subțire nu poate susține cheltuielile pentru asemenea eveniment. Iar populația a simțit acest lucru vara trecută, când mai mulți oameni au ieșit în stradă pentru a protesta în privința cheltuielilor uriașe alocate pentru construirea stadioanelor.
Cert, în 2010, bugetul pentru cele 12 arene era de 1.7 miliarde de euro. Cu această sumă trebuiau renovate șase stadioane, iar alte șase construite de la zero. Termenul limită impus de FIFA a fost decembrie 2013, doar că la data menționată, doar jumătate dintre arene erau gata. Pentru a grăbi lucrările, autoritățile braziliene au fost nevoite să mai plătească 600 de milioane de euro, astfel încât bugetul arenelor a crescut până la 2.3 miliarde de euro.
„N-avem nevoie de Campionatul Mondial”
Cum era firesc într-o țară cu foarte multă lume săracă, aceste modificări ale bugetului au adus furia cetățenilor. Chiar dacă fotbalul este o religie în Brazilia, lumea protestează pe străzile din Rio de Janeiro, lucru ce a luat amploare în vara lui 2013, în timpului Cupei Confederațiilor. Nemulțumirea populației este că o mare parte din bugetul pentru turneul final a fost alocat din bani publici și nu din mediul privat, așa cum a fost promisiunea inițială a guvernului. Unul dintre cei mai vehemenți protestatari este chiar fostul fotbalist și campion mondial, Romario, care a intrat recent în viața politică: „Cine guvernează Brazilia? FIFA. Ei vin aici, organizează un circ, nu plătește taxe și ia profitul. Cetățenii țării nu vor beneficia de pe urma Campionatului Mondial. Spitalele și școlile de aici arată în ultimul hal din cauza lipsei de fonduri, dar noi aruncăm cu miliarde de euro pentru o competiție cum e Campionatul Mondial. Nu avem nevoie de așa ceva”.
Sindromul „elefanților albi”
Un alt motiv de îngrijorare în Brazilia este construcția unor stadioane în zone în care fotbalul aproape că lipsește cu desăvârșire pentru ca la finalul competiției să fie abandonate. Un astfel de fenomen s-a petrecut la Atena după Jocurile Olimpice și este cunoscut sub numele de „sindromul elefanților albi”. Unul dintre ele stadionul Nacional „Mane Garrincha” situat chiar în capitala țării, Brasilia. Renovarea arenei a costat 430 de milioane euro, iar după Campionatul Mondial este posibil să nu fie folosită, având în vedere că orașul nu are echipă în primele divizii.
Un alt stadion ciudat este cel din Manaus. Poziționată în zona amazoniană, arenă are șanse mari să fie o afacere falimentară având în vedere că echipa localo adună aproximativ 1.000 de spectatori în fiecare etapă. Un judecător din oraș dorește să transforme stadionul de 170 de milioane de euro într-o închisoare la finalul „Mondialului”. Alte două stadioane care pot fi niște „elefanți albi” după turneul final sunt cele Natal și Cuiaba, în care s-a investit 252 milioane de euro.