Cosmin Olăroiu, antrenorul chinezilor de la Jiangsu Suning, a suferit prima înfrângere în campionat. Formația sa a fost învinsă de Guangzhou Evergrande cu 1-0, într-un meci din etapa a opta a campionatului Chinei. Vedetele campioanei au dat lovitura în prelungirile partidei.
Golul a fost marcat de Yu Hanchao, în minutul 90+1. Jiangsu Suning ocupă locul patru în clasament, cu 13 puncte, iar Guangzhou Evergrande este pe doi, cu 17 puncte. Lider este Shanghai SIPG, cu 19 puncte și un joc mai puțin.
Pentru Jiangsu urmează, marți, meciul cu Tianjin Quanjian, din optimile Cupei Chinei. De la preluarea echipei, Cosmin Olăroiu a avut doar rezultate pozitive și este în cărți pentru un obiectiv important setat de conducere: calificarea în Liga Campionilor Asiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER