Fundașul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, luni seară, la postul de radio american WYSL, că înfrângerile din meciurile amicale nu contează foarte mult, precizând că important este ca jucătorii să se pregătească bine, informează goal.com.
„În acest moment tot ce contează este să ne pregătim bine și să creștem din punct de vedere fizic. Va trebui să ne îmbunătățim jocul și să luptăm pentru o poziție bună în campionat. Rezultatele din meciurile amicale contează prea puțin și să nu uităm că am întâlnit adversari puternici care sunt înaintea noastră cu pregătirea. Sunt sigur că atunci când va începe campionatul vom fi bine pregătiți. Inter se va lupta din nou pentru pozițiile fruntașe„, a spus Chivu.
Internazionale Milano a fost învinsă de Chelsea Londra (scor 0-2) și FC Valencia (scor 0-4) în turneul amical International Champions Cup.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER