Îniante să ajungă la Ajax, în 2003, Nicolae Mitea a dat probe la Barcelona B, unde a fost coechipier cu Andres Iniesta, fotbalistul care a decis finala Cupei Mondiale.
În prezent liber de contract, Nicky rememorează acea perioadă și recunoaște că nu s-a gândit niciun moment că „puștiul mic și urât” va ajunge peste ani la asemenea nivel, deși talentul său era evident.
„Iniesta era la fel de mic ca acum, la fel de firav. Mă uitam la el cât de lipsit de culoare era, semăna cu un vampir. Mă gândeam ce urât era și ce putea să facă cu mingea… Era fenomenal! Nu-mi imaginam că peste ani va înscrie golul cu Chelsea în semifinala Ligii Campionilor sau în finala Cupei Mondiale. Dar la Barcelona fiecare junior e pregătit pentru a juca la cel mai înalt nivel„, a spus mijlocașul pentru Libertatea.
„Nu îmi pare rău că nu am rămas la Barcelona”
În ceea ce privește ratarea transferului în Catalunya, mijlocașul a punctat: „Nu regret că nu am rămas în Spania, pentru că m-am întors la Dinamo, iar după un sezon am fost transferat la Ajax, un alt club mare al Europei. Am jucat în Liga Campionilor, am ieșit campion al Olandei și am fost declarat cel mai bun jucător al clubului în sezonul 2003-2004. Nu regret nimic!„, a dezvăluit Nicolae Mitea pentru sursa citată.
Alte perle „marca” Mitea
„Sunt pesimist. Cred că putem învinge Olanda”
„Cum să joc pe 100.000 de euro, chiar așa de rău am ajuns” (declarație dată în martie 2010, în condițiile în care de aproape un an nu avea angajament)
„Nu există om să nu asculte manele. Cine neagă e ipocrit”
sursa foto: www.blaugranas.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER