Înjunghiat de fratele său, Yuksel Yesilova a fost externat

Fostul preparator fizic al Stelei, Yuksel Yeșilova, a fost
externat, miercuri, din spitalul Medical Park din Samsun, în care a
fost internat, în urmă cu două zile, când a fost înjunghiat de
fratele său la un meci din liga a doua turcă, informează
ajansspor.com.

Șeful secției de chirurgie a spitalului din Samsun, Hakan Ozcan,
a declarat că starea tehnicianului echipei Mersin Idmanyurdu este
bună. El a precizat că i-a dat lui Yeșilova o adeverință pentru
zece zile de repaus, însă antrenorul își va putea relua activitatea
într-o săptămână, dacă se va simți bine.

Yuksel Yeșilova a fost înjunghiat de fratele său mai mare, Murat
Yeșilova, luni seară, în timpul unui meci din liga a doua turcă.
Incidentul a avut loc în minutul 40 al partidei pe care Mersin
Idmanyurdu o disputa în deplasare, cu Samsunspor. Yeșilova a fost
înjunghiat de fratele său, venit până la marginea terenului, o dată
în abdomen și de cinci ori în șold. El a fost transportat de
urgență la spital, unde a fost operat.

La o zi după incident, Yeșilova a declarat că fratele său are
probleme psihice și până acum a depus 653 de plângeri nefondate
împotriva sa, unele pentru viol, trafic de arme și trafic de
droguri. El a precizat că Murat Yeșilova a fost condamnat la
închisoare, în 1983, pentru trafic de carne vie.

Potrivit site-ului samsun.net, Murat Yeșilova, în vârstă de 56
de ani, care a fost arestat după ce și-a agresat fratele, și-a
justificat gestul spunând Yuksel Yeșilova i-a violat nora, în urmă
cu cinci ani. „Fratele meu, Yuksel Yeșilova, trăia în Germania.
Fiul meu s-a căsătorit, în urmă cu cinci ani, cu o fată care trăia
în Germania și s-a stabilit acolo. Fratele meu a spus că îi ajută
și i-a luat la el. Au trăit și în aceeași casă. Acum cinci ani mi-a
violat nora. După ce am aflat acest lucru nu am mai reușit să dorm
bine. Doar ieri am dormit liniștit, în arest. Am făcut ceea ce am
făcut pentru onoarea fiului meu”, a spus Murat Yeșilova.

Yuksel Yeșilova a colaborat în România cu cluburile Poli AEK
Timișoara, FC Brașov, Sportul Studențesc, Universitatea Cluj,
Steaua București și, ultima dată, cu Ceahlăul Piatra Neamț.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 15 09. 2010, 23:08
Actualizat: 15 09. 2010, 23:23