Înlocuitorul lui Chipciu vine de la Valencia. Pe cine a adus Anderlecht imediat după despărțirea de român
Anderlecht s-a mișcat repede după ce Alexandru Chipciu (29 de ani) a fost împrumutat pentru un sezon, cu opțiune de cumpărare la Sparta Praga. Înlocuitorul românului vine din campionatul în care Messi și Ronaldo fac legea, de la Valencia.
Zakaria Bakkali (22 de ani) a semnat un contract pe o perioadă de patru ani cu echipa din capitala Belgiei, anunță site-ul lor oficial. Chiar dacă mijlocașul belgian vine de la Valencia, sezonul trecut el a fost coleg cu Florin Andone la Deportivo La Coruna, fiind împrumutat, însă nu a impresionat și a jucat doar în nouă partide, fără să marcheze un gol.
#RSCA trekt talentrijke Zakaria Bakkali aan! â–¶ï¸ https://t.co/Fs8r8WhfcN 👌
Cotat la 1,5 milioane de euro de site-ul Transfermarkt.com, mai puțin decât Chipciu (1.8 milioane), Bakkali este o promisiune a fotbalului belgian. Născut la Liege din părinți marocani, el a plecat la frageda vârstă de 12 ani în Olanda, la PSV Eindhoven. Acolo a debutat în 2013, direct într-un meci din preliminariile Ligii Campionilor. El a atras atenția tuturor când a devenit cel mai tânăr jucător din Eredivise ca a înscris un hattrick, la 17 ani și 196 de zile.
Jucător cu dublă cetățenie, Bakkali a avut de ales între a reprezenta Maroc, țara în care i s-au născut părinți, sau Belgia. A ales selecționata „Dracilor roșii”, pentru care a debutat în 2013, dar unde a jucat doar de două ori.
Articol scris de Dan Duca