Inter, ajutată de arbitri!

Scandalul Calciopoli revine în forță! În presa italiană încep să
apară dovezi că și Inter a fost ajutată în trecut de arbitri.

Inter a fost marea beneficiară a scandalului Calciopoli, care a
zguduit în 2006 fotbalul italian. Rețeaua bine pusă la punct de
directorul general de la Juventus, Luciano Moggi, în care intrau
șefii comisiei de arbitraj, numeroși arbitri, oficiali din
federație, dar și polițiști sau ziariști, transformase clubul
torinez într-o superputere care controla totul în fotbalul italian.
Juventus a fost retrogradată, iar de atunci Inter nu s-a mai dat
jos de pe primul loc. Acum însă ar putea cunoaște o situație
similară torinezilor, dacă înregistrările ce încep să iasă la
iveală și care demonstrează că și Massimo Moratti a apelat la
arbitri se dovedesc a fi reale.

Totul pleacă de la înregistrările de dinaintea și după partida
Inter – Sampdoria din 9 ianuarie 2005, scor 3-2 pentru gazde, în
care oficiali ai Interului cer ajutor șefilor comisiei de arbitri,
dar, foarte ciudat, arbitrul partidei se va plânge apoi de faptul
că înșiși jucătorii genovezi au făcut totul ca să piardă, ei având
2-0 în minutul 88 și primind trei goluri în șase minute.

DIALOG
BERGAMO (șeful comisiei de arbitri) – GIACINTO FACCHETTI (director
sportiv Inter)

Bună, Paolo, sunt Facchetti.
Bună, Giacinto.

Sunt în drum spre stadion. Le-am spus jucătorilor și
antrenorilor că vom avea o certă disponibilitate din partea
arbitrului Bertini.

Vei vedea că va fi un meci frumos.

Foarte bine.
Bertini vine pregătit să aibă o prestație cum te aștepți.

Da, da, e foarte bine așa.
E o partidă pe care o vom câștiga împreună. Și e important să
câștigați, pentru ca echipa să-și revină.

Publicat: 07 04. 2010, 09:29
Actualizat: 07 04. 2010, 09:39