Preluarea clubului de către miliardarul indonezian Erick Thohir poate reprezenta pentru Inter Milano intrarea într-o nouă epocă încărcată de glorie. Omul de afaceri care deține majoritatea acțiunilor clubului lombard pregătește încă din iarnă o serie de achiziții, care să facă formația lui Walter Mazzarri una dintre forțele din Serie A și din Europa.
Prima achiziție plănuită de interiști pentru mercato-ul din ianuarie este cea a fundașului stânga de la Everton, Leighton Baines. Fotbalistul de 28 de ani a refuzat în vară o propunere de transfer de la Manchester United, acolo unde era dorit de fostul său manager, David Moyes, spunând că se simte bine la Everton și că își dorește să continue în tricoul „Caramelelelor”. Eventuala propunere financiară consistentă a lui Inter ar putea totuși să-l determine să se răzgândească, mai ales că suporterii lui Everton nici nu ar considera o trădare plecarea sa la o echipă din afara Angliei.
Dacă va ajunge pe „Meazza”, Baines îi va semna practic biletul de ieșire fostului ceferist Alvaro Pereira. Uruguayanul nu se integrează în planurile antrenorului Mazzarri și, în ciuda faptului că ar fi un fotbalist mai potrivit pentru sistemul gândit de tehnicianul italian, în iarnă este destul de probabilă o despărțire între cele două părți.
22 de milioane de euro este cota lui Baines pe transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER