Inter l-a găsit pe noul Ibra!** Vezi aici cine este atacantul!
Interul l-a vândut pe Ibrahimovic la Barçelona, dar îl pregătește deja pe cel care îi va lua locul. Din cel puțin două motive l-a și găsit. Asta pentru că Marko Arnautovic are aceeași origine ex-iugoslavă precum vârful Barçei și pentru că fizic sunt aproape identici. Atacantul de 20 de ani este un etnic sârb născut în Austria și a ajuns în Serie A tot din Olanda ca și Zlatan, dar nu de la Ajax ci de la Twente, motiv suficient ca Gazzetta dello Sport să-l considere unul din pariurile pentru sezonul viitor din Serie A.
În echipa lui Steve McLaren a jucat 28 de meciuri pentru care a înscris 12 goluri. A început fotbalul ca vârf împins, dar odată cu trecerea la Twente a învățat să joace și în banda dreaptă, reușind multe pase de gol pentru olandezi.
Orgolios și încăpâțânat ca orice sârb, Arnautovic a schimbat trei echipe de juniori până ce și-a găsit locul: Austria Viena, First Viena și Rapid Viena pentru a se întoarce la echipa la care a început, Floridsdorfer, clubul din cartierul nașterii sale.
Pariul lui Mourinho
Cu ajutorul golurilor sale, echipa de cartier câștigă campionatul de juniori și imediat Marko atrage atenția celor de la Twente.Debutează la 18 ani în prima divizie olandeză, iar la 19 în naționala din Țara Valsului.
Acum un an valora deja peste 6 milioane de euro, Twente refuzând avansurile celor de la Feyenoord, care oferiseră 6,5.Pe val fiind, Arnautovic se accidentează grav( fractură de stres ) și i se recomandă patru luni de pauză. Ghinionul său este norocul lui Inter. Pauza forțată îi îndepărtează pe potențialii cumpărători și Mourinho profită de ocazie: împrumut pentru un an, cu opțiune de cumpărare după un an pentru 9 milioane. Dacă va fi la fel de decis și orgolios ca și în copilărie, Mourinho a câștigat pariul cu Ibra…