Inter vrea un atacant de la Mondial. Un emisar de la Milano va pleca pentru a negocia transferul columbianului Bacca

Inter Milano pistonează în aceste zile pentru a-l transfera pe fundașul chilian Gary Medel (26 de ani), de la Cardiff City, dar italienii au și o țintă pentru atac. Potrivit Tuttosport, un emisar al grupării lombarde se va deplasa până la Sevilla pentru a încerca să îl transfere pe columbianul Carlos Bacca. Sud-americanul a marcat 21 de goluri în sezonul precedent, în toate competițiile iar prestațiile sale au atras atenția scouterilor de la Inter Milano, dar și de la alte cluburi importante din Europa.

Singura problemă a italienilor o reprezintă găsirea de lichidități pentru realizarea acestui transfer. Inițial, cei de la Inter i-au scos la vânzare pe Ricardo Alvarez și pe Fredy Guarin, dar antrenorul Walter Mazzarri și-a dat seama de utilitatea acestora, astfel că a cerut păstrarea în lot a acestora. În aceste condiții, există șanse destul de mari ca Mauro Icardi să se transforme în următorul produs de export al formației din Milano, atacantul fiind propus deja la Atletico Madrid.

Carlos Bacca (27 de ani) a fost unul dintre oamenii de bază de la FC Sevilla în sezonul 2013-2014, unul la capătul căruia andaluzii au cucerit trofeul Europa League.

12.000.000 de euro este cota lui Bacca, potrivit transfermarkt.de

Publicat: 22 07. 2014, 09:20
Actualizat: 22 07. 2014, 09:21