INTERlopii

Echipa lui Chivu, Inter Milano, este suspectată că ar fi pierdut intenționat puncte spre finalul ediției precedente, doar pentru a face din nou atractive cotele la casele de pariuri.

Informația are ca punct de referință interceptările unor convorbiri telefonice dintre antrenorul Roberto Mancini (cel care i-a pregătit pe nerazzurri înaintea lui Mourinho) și unii jucători milanezi cu un binecunoscut personaj al lumii interlope, Domenico Brescia, în prezent închis pentru trafic de droguri. Aceste interceptări telefonice figurează într-un dosar al Procuraturii din Milano, instrumentat de procurorul Civardi. Ulterior, după publicarea articolului, oamenii legii au dezmințit deschiderea vreunei anchete. Facsimilul (medalion) demonstrează însă că Procuratura milaneză s-a sesizat în urma acestor convorbiri.

Au câștigat titlul în ultima etapă

La sfârșitul turului, Inter avea șapte puncte avans față de Roma, distanța ajungând în etapa a 30-a la unsprezece lungimi, moment în care casele de pariuri au suspendat orice pariu pe numele campioanei, considerând că milanezii nu mai pot fi întrecuți. Din acel moment însă lucrurile s-au precipitat și distanța s-a tot redus, iar începând cu etapa a 36-a agențiile au redeschis pariul pe numele campioanei. După cum se știe, titlul a revenit Interului în ultima etapă, prin victoria de la Parma.

Ce i se impută lui Mancini?

– În documentul Procuraturii scrie că Ibrahimovic ar fi fost recuperat încă dinaintea derby-ului cu AC Milan, dar a intrat doar pe final, decisiv, la Parma.
– Balotelli, în mare formă, nu a fost folosit.

Ce i se impută lui Materazzi?

– Faptul că i-a luat mingea lui Cruz la penalty-ul acordat în meciul cu Siena și a ratat, meciul terminându-se, incredibil, egal, la Milano, 2-2.
– Atât Mancini, cât și Materazzi apar în interceptările telefonice ale convorbirilor lui Domenico Brescia

Maradona are timp de politică

Selecționerul naționalei Argentinei, Jose Armando Maradona, a abandonat pentru o zi problemele fotbalistice, deplasându-se la Caracas, unde a sprijinit încercarea președintelui venezuelean Hugo Chavez de a obține un nou mandat. „Con Chavez SI al deporte”, era scris pe tricoul lui Maradona, care pe 11 februarie va întâlni Franța într-un meci amical.

Beckham, afară din UEFA

AC Milan nu-l va include pe mijlocașul englez pe lista de jucători cu care va fi abordată primăvara europeană în Cupa UEFA. Ar putea fi un semn că negocierile cu LA Galaxy pentru prelungirea împrumutului scadent pe 9 martie nu au șanse de reușită. Pe de altă parte, David Beckham este pe cale să preia în calitate de patron un club din liga a treia engleză, Leyton Orient.

Valencia își vinde stadionul!

Criza economică este resimțită și în Spania, în rândul marilor echipe din Primera Division. Pentru a relansa bugetul clubului, președintele Valenciei, Vicente Soriano, a apelat la o soluție disperată. Astfel, luna viitoare vor fi scoase la vânzare parcele ale gazonului stadionului „Mestalla”, „liliecii” urmând să se mute în curând pe „Nou Mestalla”.

Puyol, pauză de zece zile

Căpitanul Barcelonei s-a accidentat joi seară, în meciul din returul sferturilor de finală ale Cupei Regelui Spaniei, 3-2 cu Espanyol. Carles Puyol a suferit o contractură musculară și va pierde prima manșă a semifinalei cu Mallorca de săptămâna viitoare, plus alte două meciuri de campionat. Pentru celălalt loc în finala Cupei vor juca Sevilla și Bilbao.

Publicat: 31 01. 2009, 09:08
Actualizat: 31 01. 2009, 09:23