Interviu eveniment cu Mircea Lucescu publicat de UEFA. Plecarea din România după căderea comunismului și cum vede Il Luce fotbalul la 71 de ani
Mircea Lucescu este subiectul unui interviu amplu publicat astăzi de site-ul oficial al UEFA. Tehnicianul român de 71 de ani care a început în acest sezon o nouă experiență, la Zenit Sankt Petersburg, în campionatul Rusiei, vorbește despre experiențele care i-au marcat cariera, dar și despre entuziasmul care îl face să privească fotbalul și acum la fel ca în urmă cu 43 de ani, când făcea primii pași în antrenorat.
Viața de antrenor…
„Este o intensă. E foarte dificil să mai întâlnești ce se întâmplă în fotbal în alte sfere de activitate. La fiecare trei zile ești altcineva. Un antrenor la fel de bun ca ultimul său rezultat. Dacă e pozitiv, ești cel mai bun din lume, dacă nu, ești cel mai nepopular. Mai ales în ochii fanilor. Este o profesie dificilă. Iubesc însă fotbalul de mic copil. Era după război… Nu aveam prea multe opțiuni, fiind o familie numeroasă și foarte săraci. Singurul joc disponibil era fotbalul. Tot ce am realizat a fost datorită fotbalului și îi sunt foarte recunoscător acestui joc”.
Primii ani de antrenorat și experiențele din străinătate…
„Am început să antrenez la vârsta de 28 de ani, așa că sunt 43 de ani de atunci. Pasiunea mea pentru fotbal mă face să rămân entuziast. Am avut întotdeauna jucători foarte tineri, chiar dacă am fost la Corvinul Hunedoara, la echipa națională, la Dinamo București sau în Italia, la Brescia, unde Andrea Pirlo juca pentru mine la 16 ani. Am acumulat atât de multă experiență ca jucător și căpitan al naționalei României încât am știut că trebuie să o împărtășesc generației următoare.
Imediat când am putut, în 1990, după căderea comunismului, am plecat din România. Veneam dintr-o țară comunistă cu reguli foarte stricte, așa că a trebuit să fiu extrem de responsabil când am făcut primii pași într-o lume democrată. Campionatul italian era extrem de dificil, dar m-am adaptat foarte rapid și totul a devenit mai ușor.
M-am întors în România pentru 18 luni, iar apoi am plecat din nou, dar dintr-o altă poziție și cu mai multe cunoștințe și încredere în mine. Așa am ajuns la Beșiktaș și Galatasaray, unde am câștigat titluri. Apoi am decis să merg la Donețk”
Cei 12 ani petrecuți la Șahtior…
„A fost o perioadă extraordinară, cu performanțe importante și un stadion mereu plin. Eram foarte atenți la modul în care dezvoltam echipa. Faptul că am avut aproape cinci echipe diferite în perioada de acolo înseamnă enorm. Când am decis împreună cu președintele să ne bazăm în special pe talente din Brazilia, mai ales mijlocași și atacanți, am luat în calcul și că voi ajunge aici la 18, 19 ani și vor dori să plece când ajung la 24, 25. Așa că am avut mereu un contingent pregătit să-i înlocuiască. De aceea Șahtior nu a avut niciodată probleme după vânzarea de jucători”.
Despre proiectul Zenit…
„Filosofia mea a fost întotdeauna să dezvolt un anumit tip de jucători și să joc un fotbal ofensiv. Eu am fost atacant. Am încercat să schimbăm puțin stilul, mai ales pentru că Hulk și Ezequiel Garay își doreau foarte mult să plece. A trebuit să schimbăm modul în care abordam partidele și să punem accient pe efortul colectiv, bazat pe o foarte bună organizare și mai ales pe implicarea tuturor jucătorilor pe faza de atac. E încă foarte devreme din acest punct de vedere”.