Fotbalul naște pasiuni extreme până și în Anglia, patria fair-play-ului. Plecarea managerului scoțian Alex McLeish de la Birmingham la rivala Aston Villa a declanșat furia fanilor ambelor echipe, care l-au asaltat cu amenințări cu moartea pe antrenorul originar din Glasgow. De represalii nu a scăpat nici patronul american al grupării de pe Villa Park, Randy Lerner, considerat a fi principalul vinovat pentru îngăduirea mutării fără precedent în istoria celor două grupări.
McLeish și-a anunțat prin e-mail demisia de pe banca retrogradatei Birmingham, după care a făcut publică înțelegerea cu Villa. Din acel moment, pe rețelele de socializare au început să curgă amenințările, unul dintre fanatici anunțând chiar că îl va împușca pe tehnician.
Nemulțumiți nu au fost doar suporterii lui Birmingham, ci și cei ai lui Aston Villa, 500 dintre aceștia protestând la stadionul Villa Park vizavi de numirea lui McLeish și vandalizând unul dintre terenurile de antrenament. În plus, clubul a rămas fără lichidități, după ce un număr enorm de fani a cerut returnarea banilor dați pe tichetele pentru sezonul 2011-2012.
Și necazurile declanșate de acest transfer nu se încheie aici. Clubul Birmingham a anunțat că îl va da în judecată pe manager pentru felul cum a demisionat de pe banca „albaștrilor”: „Problema este în mâna avocaților noștri”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER