Întoarcerea fiului rătăcitor!** A revenit după ce a trecut pe la Chelsea, City și Real! Surpriză la antrenamentele PSG-ului: „I-am îndeplinit dorința”

După ce a trecut prin curtea unor mari cluburi ale Europei, precum Real Madrid, Liverpool, Manchester City și Chelsea, francezul Nicolas Anelka (33 de ani), a părăsit la începutul acestui sezon Europa pentru Asia.

Atacantul a semnat un contract de antrenor-jucător cu formația din Prima Ligă Chineză Shanghai Shenhua, pentru care a marcat de trei ori în 22 de partide. Aventura lui Anelka în China se apropie vertiginos de sfârșit, restanțele financiare pe care clubul le are către el fiind un factor determinant în despărțirea francezului de fotbalul din China. Astfel, în perioada în care își caută o nouă echipă, fstul internațional se antrenează cu PSG-ul, clubul care l-a lansat în fotbalukl mare.

„Nu ne-am gândit să îi propunem un contract. Nu cred că există această variantă. Și-a dorit doar să se antreneze cu noi. L-am mai antrenat și acum suntem prieteni. Tocmai de aceea i-am îndeplinit dorința”
, a spus antrenorul lui PSG, Carlo Ancelotti.

69 de meciuri are Anelka în tricoul naționalei Franței, pentru care a înscris de 14 ori

Publicat: 13 01. 2013, 09:12
Actualizat: 13 01. 2013, 09:30