Întoarcerea „Regelui”. „Sunt prieten cu el, vom discuta despre aducerea lui”. Anunțul lui Laporta a declanșat fiesta în Barcelona

Joan Laporta este în plină campanie electorală pentru un nou mandat de președinte al Barcelonei. După ce s-a scris că a ajuns la un acord cu Juve pentru cedarea lui Pogba în Catalunya din sezonul 2016-2017, numărul unu de pe Camp Nou le-a alimentat speranțele fanilor: Pep Guardiola ar putea reveni la echipa blaugrana.

Fără îndoială, Guardiola a fost arhitectul celei mai bune echipe din istoria Barcelonei (mulți spun chiar din istoria fotbalului). Cu el la timonă, Messi&Co au dominat cu autoritate sfârșitul deceniului trecut în fotbalul mondial, iar din punct de vedere estetic jocul era unul „extraterestru”.

Ibericul a încercat să impună filosofia sa de fotbal și la Bayern, pe care a preluat-o după un sezon perfect, în care bavarezii reușiseră tripla istorică. Fără aceleași rezultate, însă, nemților nefiindu-le prea comod să treacă la o strategie total diferită. Multe voci au spus că stagiunea care stă să înceapă va fi ultimul pentru Pep la cârma Bayernului, iar Laporta a recunoscut că e tentat să colaboreze din nou cu marele antrenor spaniol.

Sunt prieten cu Pep și dacă va fi interesat să revină, vom discuta despre asta. În orice caz, Luis Enrique va fi antrenorul echipei în sezonul viitor„, a declarat Laporta pentru Cuatro.

2 titluri în La Liga și un trofeu UEFA Champions League a cucerit Barcelona cu tandemul Laporta-Guardiola la timonă

În ultimele săptămâni, presa din Spania a scris în mai multe rânduri despre interesul Barcelonei pentru Sergio Ramos. Laporta a lăsat să se înțeleagă că nu este nimic real, toate știrile fiind create artificial pentru a-i permite fundașului să obțină un contract superior cu gruparea de pe Bernabeu.

Ramos este un simbol al Realului și negociază un nou contract. Deja m-am revanșat pentru Luis Figo când l-am cumpărat pe Samuel Eto’o„, a explicat Laporta.

Publicat: 06 07. 2015, 13:23
Actualizat: 06 07. 2015, 13:24